ȘCOALA NOASTRĂ, FAMILIA NOASTRĂ! – „Bucuriile Crăciunului”

În perioada 16 – 20 decembrie 2024, Colegiul Tehnic „Constantin Brâncuşi” Petrila-sediul gimnazial şi structură Şcoala Gimnazială Nr. 5 Petrila s-au transformat în locuri magice, pline de bucurie, emoție și respect pentru tradițiile noastre. Activitățile dedicate sărbătorilor de iarnă au adus un strop de lumină în sufletele tuturor participanților.
Elevii claselor V-VIII au dat dovadă de creativitate și talent, transformând fiecare moment într-un prilej de mândrie:
Expoziția de felicitări, desene și decorațiuni, realizată în parteneriat cu Clubul Copiilor Valea Jiului, a impresionat prin frumusețea și măiestria lucrărilor.
Vizionarea pieselor de teatru – „Prințesa care sforăia de Mihai Ignat” și „Colaj cu poezii” de Nina Casian, la Teatrul Dramatic „Ion D. Sîrbu” Petroșani, a oferit o experiență memorabilă, plină de inspirație și voie bună.
Programul artistic cu poezii și colinde românești a readus la viață frumusețea datinilor noastre, creând o atmosferă caldă și festivă.
Decorarea claselor a transformat școala într-un tărâm de poveste, plin de culoare și magie, realizat cu multă migală și pasiune de elevii noștri.
Ne exprimăm recunoștința față de partenerii noștri care au contribuit la succesul acestui proiect:
Clubul Copiilor Valea Jiului, reprezentat cu dedicare de Bădău Andreea, Cioc Mihaela Ștefania, Cuciuc Teodosie, Murgu Ana-Maria, Marin Viorica și actor voluntar Amelia Toaxen.
Teatrul Dramatic „Ion D. Sîrbu” Petroșani – pentru găzduirea și prezentarea unor piese de teatru de excepție, care au adus zâmbete și magie tuturor participanților.
Suntem mândri că facem parte dintr-o comunitate unită, în care educația, tradițiile și cultura merg mână în mână!